„Pe «experimentalistul» Grosan literatura făcută din pre-texte începe prin a-l fascina și sfârșește prin a-l panica. Personajele sale nu se simt tocmai bine ca «ființe de hârtie» închise într-un destin strict textual. De aici gravitatea subiacentă amărăciunea tonului atunci când cultura trădează existențialul ba chiar i se substituie oferindu-se ca fundament.
Jocul experimentul manevrarea inteligentă a intertextelor ironia sunt elementele din care își trage sevele în regim diurn proza scurtă a lui Ioan Grosan. Reversul lor nocturn este amărăciunea o cristalizare a melancoliei. O amărăciune atât a personajelor care nu încetează să suspine după inocența pierdută cât și a autorului care tânjește la rându-i și fără încetare după unitatea ființei.“ Nicoleta Clivet